Ziua Ierusalimului

42 de ani de Ziua Eliberarii orasului vechi al Ierusalimului

28 Iyar este Ziua Eliberarii orasului vechi al Ierusalimului, Muntelui Templului si Zidului de Apus, in timpul razboiului de sase zile.
In afara de luna renasterii, data proclamarii Statului Israel, care a avut loc la 5 Iyar 5708 (1948), Ziua Indepedentei statului evreu, mai exista inca o data la care a avut loc un eveniment important pe drumul relizarii „Inceputului mantuirii” generatiei noastre. Ea este 28 Iyar, Ziua Eliberarii Ierusalimului, proclamata pentru totdeauna ca „Ziua Ierusalimului”.


Consiliul Superior Rabinic al Israelului a stabilit ca in aceasta zi, rugaciunea sa cuprinda psalmii de lauda („Halel”), care trebuie cititi in sinagogi. Exista obiceiul de a veni in aceeasi zi la Ierusalim, in amintirea pelerinajului care avea loc odinioara, precum si ca expresie a autoidentificarii cu capitala Israelului si cu speranta reconstruirii Templului.
Dupa 19 ani de la intemeierea Statului, conducatorii statelor arabe l-au amenintat cu un razboi distrugator. Ei au concentrat forte militare uriase langa granitele de nord, de est si de sud ale tarii. Zahal (Armata de Aparare a Israelului) nu a avut alta posibilitate decat sa inceapa un razboi preventiv de aparare pe aceste trei fronturi, cu scopul de a sparge centura de sufocare si de inconjurare.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, care a venit in ajutorul fiilor sai, asa cum a venit in toate razboaiele Israelului, Zahal a reusit sa distruga principalele centre de forta ale dusmanului pe cele trei fronturi. Dupa 6 zile de lupte crancene a avut loc o victorie stralucita, Israelul infrangand dusmanul in Peninsula Sinai, Platoul Golan, Iehuda si Somron. Zahal a ajuns la o culme istorica in ziua de 28 Iyar 5727 (1967), cand trupele noastre au patruns in orasul vechi al Ierusalimului, aflat in mainile dusmanului – si l-au eliberat, ajungang in interiorul sau, la Zidul de Apus, ramasita a Tempului.
In anul 5708 (1948), ganduri multe au napadit asupra poporului evreu. Atunci am reusit sa obtinem independenta Israelului, statul poporului evreu, dar n-am reusit sa primim Ierusalimul. El a ramas impartit, taiat in doua. Un zid despartea intre noi, pe de o parte – si orasul vechi si Muntele Templului pe de alta. Era un zid in inima si un zid fizic, rreal. Incercarile repetate de a elibera Ierusalimul nu au reusit. Ce s-a intamplat? De ce in cel mai sfant razboi care a avut loc in Eret Israel, au ramas in afara Statului Israel nou creat, tocmai Ierusalimul dintre ziduri, orasele Beit Lehem, Hebron si altele, tocmai aceste locuri? Poate ca razboiul de independenta ar fi fot o aventura? Poate ca Dumnezeu nu este multumit de acest lucru?
Pecetea de sus, din cer, care a venit sa pecetluiasca soarta acelui razboi, „vasul de ulei” care sa ne justifice calea, este razboiul de sase zile. Am intrat in Ierusalim si am reusit sa-l eliberam, in 2-3 zile.
In timpul razboiului de sase zile am vazut dovezi de unitate si dragoste intre evrei. A fost instaurat un guvern de unitate nationala, s-au prabusit paravanele si barierele, ca prin farmec au disparut toate acele lucruri care ii departeau pe evrei intre ei. Chiar si evreii depastati, asimilati, care nu stiau nimic despre iudaism, s-au trezit in acel moment. In mintea si inima lor s-a aprins o scanteie. In Israel cu totii s-au oferit voluntari. Imi amintesc bucuria manifestata de evrei si experimentata de ei in sinagogi si la intalniri particulare in Romania. S-a realizat o unitate completa, totala. Prin forta ei si cu ajutorul lui Dumnezeu am eliberat Ierusalimul.
Este deosebit de greu a vorbi despre Ierusalim. Nu exista poezie, nu exista cantec, nu exista fapt si lucru care sa poata exprima ceea ce simte cineva atunci cand pronunta cuvantul „Ierusalim” (Yerushalayim). Acest cuvant cuprinde totul. Rabi Smuel Ha-Naghid a spus: „Daca cineva a scris chiar 5.000 de poezii, dar nu a scris nici o poezie despre Ierusalim, este ca si cum n-ar fi scris nimic. Dar daca el va scrie o singura poezie, despre Ierusalim, in aceasta poezie el va exprima totul, pentru ca este deosebit de greu a vorbi despre Ierusalim”.
M-am gandit in sinea mea ca generatia noastra a avut norocul de a cunoaste si a primi ceva care nu au cunoscut si nu au primit alte generatii. Acest ceva de care am avut parte, acest dar bogat si frumos pe care l-am primit, se datoreaza si celor care nu au uitat Ierusalimul si au fost atasati de el totdeauna trup si suflet, de-a lungul mileniilor care s-au scurs de la daramarea Templului. Desi nu l-au vazut niciodata, ei l-au simtit drept orasul lor, drept capitala lor. Acesta este un lucru minunat, de care n-a avut parte nici un alt popor. Sentimentul lor a fost exprimat in rugaciuni si obiceiuri, in zile de bucurie si in zile de durere.
Rabinul invatat Malbim, care a fost rabinul comunitatii evreiesti din Bucuresti timp de 6 ani (1858-1864), imparte juramantul pentru Ierusalim, depus de evreii din Babel (Irakul de astazi) in trei feluri de juraminte, diferite intre ele.
Primul dintre aceste juraminte este: „Daca te voi uita Ierusalime, sa-mi fie uitata dreapta”. Acest juramant apartine perioadei si situatiei, in care evreii puteau si trebuiau sa apere orasul, sa lupte pentru el. Intr-o asemenea perioada, daca un evreu se multumea cu vorbe si povesti, dar nu facea nici o fapt si nu-si punea in actiune mana dreapta, oricum el isi calca juramantul „daca te voi uita Ierusalime, sa-mi fie uitata dreapta”, respectiv mana dreapta cu care putea lupta, care trebuia sa apere Ierusalimul dar nu facea aceasta. De aceea, urma sa-i fie uitata dreapta.
Dar au fost perioade si situatii in care evreii nu puteau sa lupte, iar in acest caz ei erau obligati sa respecte cel de-al doilea juramant, respectiv sa se roage pentru Ierusalim, sa invete despre Ierusalim – iar daca nu facea acest lucru incalcau juramantul: „Sa mi se lipeasca limba de cerul gurii”. Era vorba despre acea limba cu care evreul trebuia sa se roage, sa invete si sa povesteasca despre Ierusalim, iar daca nu facea acest licru, limba urma sa i se lipeasca de cerul gurii.
Dar mai sunt perioade si situatii si mai grele, asa cum a fost in Rusia, situatii in care evreul nu putea nici sa se roage, nici sa invete. Dar si in acest caz el este obligat sa-si aminteasca de Ierusalim.
La nunta, cand bucuria este in toi, se sparge un pahar de sticla. Atunci cand un evreu isi varuieste locuinta, el lasa un colt nevaruit, in amintirea Ierusalimului. Daca nu facea acest lucru, calca juramantul „Daca nu vom putea inalta Ierusalimul in culmea bucuriei noastre.”
Prin puterea acestor trei juraminte depuse si facute de-a lungul mileniilor atat de noi cat si de stramosii stramosilor nostri, in orice situatie si perioada istorica, generatia noastra a avut norocul sa ajunga la ziua eliberarii si unirii Ierusalimului.
Invatatii nostri ne arata ca dupa o victorie apare pericolul cel mai mare.
Dupa ce am reprimit regiunile Iehuda si Somron, dupa ce am reprimit Platoul Golan (Ramat Ha-Golan) si dupa ce am reprimit Ierusalimul intregit, Bunul Dumnezeu trebuie sa vina in fata noastra si sa ne spuna din nou: „Nu te teme. Eu te voi apara”. In razboi, Dumnezeu ne-a facut o minune mare, minunea salvarii noastre. Acum, noi avem nevoie de o noua minune, cea a salvarii acelei minuni. Prin aceasta minune, Ierusalimul reunit, reintregit, reunificat ca oras dupa 42 de ani, sa ramana al nostru pe vecie. Dumnezeu va face pace si va face in asa fel incat sa avem parte de a vedea unirea de la inima la inima, unitatea poporului, asa cum s-a reunit Ierusalimul – si sa avem parte de a vedea revederea intregului popor evreu in Eret Israel, in curand, in zilele noastre. Amin.

MAZAL-TOV IERUSALIM