Normele halahice privind trecerea la iudaism

Fără îndoială, normele halahice privind prozeliţii sunt dintre cele mai interesante din Tora. Faţă de tot ceea ce se susţine împotriva noastră, că noi am fi chiar chipurile rasişti în sensul negativ al cuvântului, Tora ne învaţă că orice neevreu care într-adevăr şi în mod cinstit vrea să treacă la iudaism şi să se alăture poporului evreu poate să facă acest lucru în conformitate cu Halaha (dreptul iudaic). În Tora (Cartea Dvarim/Deuteronomul 10,19) scrie: "să iubiţi prozelitul". Se pune întrebarea de ce trebuie să fie menţionat în mod special comandamentul divin, pentru că el este evreu în mod complet şi există comandament divin al iubirii faţă de poporul evreu (Cartea Vayikra/Leviticul 19,18), "iubeşte-l pe semenul tău ca pe tine însuţi". Principiul este însă că Tora subliniază că prozelitul trebuie iubit şi mai mult. Mai întâi el trebuie iubit ca orice fiu al lui Israel şi pe lângă aceasta trebuie să-l iubim în mod special ca prozelit care şi-a părăsit poporul şi ţara, şi ni s-a alăturat nouă. De aceea Tora ne-a poruncit să iubim prozelitul prin două comandamente divine (Rambam, Deot – Păreri 6,4).



Cum are loc trecerea la iudaism?

Atitudinea Halahei, asupra trecerii la iudaism apare ca ambivalentă şi neclară. Pe de o parte, candidatul la prozelitism primeşte apreciere şi multă dragoste pentru că vrea să-şi părăsească poporul şi să ni se alăture nouă, iar pe de altă parte se încearcă a-l respinge şi a nu-l accepta.
Adevărul este însă că atitudinea Halahei faţă de prozeliţi este pozitivă, iar toate încercările de a-l respinge pe cineva care vrea să devină prozelit şi de a-l face să nu ni se alăture su ca scop verificarea lui. Oare vrea el într-adevăr să se alăture poporului lui Israel din tot sufletul sau este vorba de o voinţă de o clipă de moment iar după aceea el îşi va schimba părerea? De aceea în cartea Şulhan Aruh, partea Yoreh Deah, paragraful 268, scrie că atunci când un neevreu vine la rabin şi îi spune că vrea să treacă la iudaism, rabinul trebuie să-i explice: "Să ştii că atâta timp cât nu eşti evreu ai voie să nu respecţi Şabatul şi să consumi carne de porc, dar după ce vei trece la iudaism aceste lucruri îţi vor fi interzise şi dacă nu vei respecta poruncile din Tora, vei fi pedepsit". Dacă a fost de acord şi a luat aceste lucruri asupra lui, urmează faza a doua în care îi sunt explicate bazele credinţei şi norme halahice. Trebuie să fie clar tuturor că nu este obligatoriu ca un candidat la prozelitism să trebuiască să termine de învăţat toate subiectele din Tora înaintea trecerii sale la iudaism.
Baza trecerii la iudaism este declaraţia candidatului de a primi şi a îndeplini poruncile Torei, făcută în faţa Tribunalului Rabinic. Dacă se observă că voinţa lui este de a primi şi a îndeplini poruncile Torei, el este trecut la iudaism iar după aceea va continua să înveţe şi să se dezvolte ca evreu.
Originile acestei idei şi metode este într-o povestire din Talmud (Tratatul Şabat 31,2), care serveşte drept exemplu. Se povesteşte despre un neevreu care a venit la înţeleptul rabin Şamai şi i-a spus: "Vreau să trec la iudaism, dar cu condiţia să mă înveţi Tora într-o clipă". Şamai l-a dat afară, pentru că toată Tora nu poate fi învăţată într-o clipă. Acelaşi neevreu s-a dus şi la înţeleptul rabin Hilel. Acesta, la cererea neevreului de a-l trece la iudaism, i-a spus: "Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face, acesta este principiul de bază a Torei, restul sunt comentarii la acest principiu şi, continuă să le înveţi ca să le înţelegi".
Din această povestire învăţăm că nu este necesar să explicăm toatre legile Torei şi normele halahice unui candidat de a fi prozelit înainte de a-l trece la iudaism. Este suficient ca rabinii membri ai tribunalului rabinic să se convingă că, respectivul este sincer şi cu adevărat interesat din toată inima să se alăture poporului evreu si să accepte să ia asupra sa obligaţiile care incumbă din respectarea poruncilor Torei (Beit Iosef, sfârşitul paragrafului 268).
Această decizie a membrilor completului de judecată al tribunalului rabinic este însă deosebit de dificilă. Pe de o parte, dacă intenţia celui care vrea să treacă la iudaism este de a respecta toate poruncile Torei, iar el face acest lucru din credinţă pură şi dragoste pentru Tora (şi ulterior, respectă poruncile ei), dar rabinii membri ai tribunalului rabinic nu-şi dau seama şi nu sunt convinşi de acest lucru, având impresia că respectivul candidat la prozelitism nu va respecta religia, s-ar putea să-l respingă. Aceasta reprezintă o eroare judiciar-religioasă gravă, care produce prejudicii poporului evreu, fapt pentru care respectivii rabini membrii ai completului de judecată vor fi pedepsiţi de Dumnezeu. Pe de altă parte, dacă tribunalul rabinic va accepta un prozelit care nu intenţionează să respecte Tora cu toate poruncile şi restricţiile ei, rabinii membrii ai completului de judecată al tribunalului rabinic, de asemenea produc un prejudiciu poporului evreu şi vor fi pedepsiţi de Dumnezeu şi în acest caz, aşa cum este scris. În această chestiune, înţelepţii noştri au afirmat: "Va fi rău pentru cei care acceptă prozeliţi" (Talmud, Tratatul Iebamot 109,2).

Procedura practică a trecerii la iudaism

Înainte de a accepta un prozelit, tribunalul rabinic trebuie să verifice două lucruri:
1. Dacă respectivul candidat vrea într-adevăr să se alăture poporului evreu, sau dacă a hotărât să treacă la iudaism din alte motive sau interese.
2. Dacă respectivul candidat este dispus să ia asupra lui şi să accepte obligaţia de a respecta toate poruncile, legile şi interdicţiile prescise de Tora.
După ce rabinii membrii ai completului de judecată ai tribunalului rabinic s-au convins că răspunsurile asupra celor două aspecte menţionate sunt pozitive, ei hotărăsc asupra trecerii la aspectele practice ale actului de prozelitism. Aşa cum poporul evreu a încheiat legământul său cu Dumnezeu prin trei lucruri – circumcizie, cufundare în apă şi jertfă – tot aşa şi prozelitul care vine să se alăture poporului evreu trebuie să facă aceste trei lucruri (respectiv: circumcizie, cufundare în apă şi aducerea unei jerfte) pentru a se alătura legământului poporului evreu cu Dumnezeu.
Astăzi, când Templul de la Ierusalim nu există pentru că a fost distrus, neexistând nici o posibilitate de a aduce jertfe, este aplicată o normă halahică emisă în mod special, conform căreia cineva poate trece la iudaism fără să aducă o jertfă. Circumcizia şi cufundarea în apă au rămas valabile. Atâta timp cât un prozelit nu a făcut aceste două lucruri, el nu este considerat evreu. Aceste două cerinţe trebuie îndeplinite numai de către bărbaţii prozeliţi. Femeile prozelite trebuie doar să îndeplinească actul cufundării în apă, după ce tribunalul rabinic a constatat că femeia respectivă este dispusă să accepte de a lua asupra ei îndeplinirea poruncilor şi restricţiilor Torei.

Problema trecerii la iudaism a partenerului neevreu
dintr-o căsătorie mixtă

Poate fi trecut la iudaism un neevreu (sau o neevreică) care duce o viaţă de cuplu (familie) cu un partener (sau o parteneră) evreu (sau evreică)?
Pentru a răspunde la această întrebare mă voi referi mai întâi la afirmaţiile înţelepţilor noştri din perioada talmudică.
În Talmud (Tratatul Iabamot 24,2) scrie că, din principiu, nu poate fi acceptat ca prozelit un neevreu care doreşte să se căsătorească cu o evreică şi vrea să treacă la iudaism din acest motiv. De asemenea, nu poate fi acceptată ca prozelită o femeie neevreică interesată să treacă la iudaism pentru a se căsători cu un evreu. Aceasta este numai în principiu, ca o premisă. Dacă totuşi, un tribunal rabinic a acceptat ca prozelit pe un neevreu în această situaţie, trecerea lui la iudaism este şi rămâne valabilă ulterior, iar el este considerat evreu.
În ultimul timp, atât în Israel, cât şi mai ales în România (cu ocazia vizitei mele când am candidat la funcţia de Şef-Rabin şi am venit în contact cu obştea evreiască din această ţară) mi-am pus o întrebare grea: ce este de făcut în cazul unei perechi mixte, când unul dintre parteneri este evreu şi celălalt neevreu, iar perechea se prezintă la tribunalul rabinic, partenerul neevreu solicitând să fie trecut la iudaism? Oare tribunalul rabinic îl poate accepta ca prozelit sau nu? Cum trebuie să procedeze membrii completului de judecată al tribunalului rabinic, atunci când sunt siguri că dacă respectivul candidat (sau respectiva candidată) n-ar fi fost căsătorit (sau n-ar fi fost căsătorită) civil cu o evreică (sau cu un evreu) nici măcar nu s-ar fi gândit să treacă la iudaism?
Pe de o parte, normele halahice prevăd că un neevreu care vrea să treacă la iudaism numai pentru a se căsători, pentru că dacă nu s-ar fi căsătorit cu o evreică (sau cu un evreu) respectivul candidat (sau respectiva candidată) la prozelitism nici măcar nu s-ar fi gândit la acest
lucru. Pe de altă parte însă, normele halahice prevăd că dacă tribunalul rabinic a acceptat pe cineva ca prozelit după încheierea perioadei necesare de învăţătură, respectivul (sau respectiva) va fi considerat prozelit (sau prozelită), trecerea la iudaism va fi valabilă şi retroactiv şi astfel partenera evreică (sau partenerul evreu) va fi scutit de păcatul de a trăi (sau de a locui împreună) cu o neevreică (sau cu un neevreu).
În această problemă părerile sunt împărţite.
Totuşi după părerea majorităţii rabinilor, în Statul Israel aceşti candidaţi la prozelitism, deja căsătoriţi civil în căsătorii mixte, trebuie acceptaţi.
Un neevreu căsătorit civil cu o neevreică (sau invers) trebuie acceptat drept candidat sau candidată la prozelitism. Deoarece însăşi căsătoria civilă mixtă este o situaţie deja existentă, este mai bine ca respectiva evreică (sau respectivul evreu) să aibă soţ (sau soţie) un evreu (sau o evreică) decât un neevreu (sau o neevreică).
Menţionez şi faptul că o căsătorie mixtă nu este recunoscută din punct de vedere religios. În consecinţă, cu
toate că iniţial nu este acceptat un prozelit cineva care vrea să facă acest lucru pentru a se căsători cu o evreică (sau cu un evreu), după ce cei doi parteneri sunt deja împreună (deci, în cazul faptului împlinit) soţul sau soţia neevreu (sau neevreică) poate fi trecut la iudaism.Acest lucru bineînţeles, cu condiţia ca respectivul neevreu (sau respectiva neevreică) să promită de a-şi asuma răspunderea de a împlini prescipţiile şi interdicţiile Torei.
Unul din motivele pentru care nu este acceptat un prozelit un candidat (sau o candidată) care vrea să treacă la iudaism pentru a se căsători cu o evreică (sau cu un evreu) este că el (sau ea) nu vrea să facă acest lucru din credinţă, ci numai pentru căsătoria cu partenera evreică (sau cu partenerul evreu). În trecut, în alte generaţii, tinerii nu se puteau căsătoria fără aprobarea părinţilor. Bineînţeles că părinţii nu permitea căsătoria copiilor lor cu un neevreu sau cu o neevreică. De aceea, candidaţii neevrei la căsătorie cu evrei erau obligaţi să treacă la iudaism.
Realitatea de astăzi este însă diferită.
Perechile mixte se căsătoresc civil sau trăiesc împreună fără ca nimeni să le poată spune ceva, dar din punct de vedere civil cei doi parteneri au toate drepturile chiar şi fără trecerea la iudaism a partenerului neevreu. De aceea s-a ajuns la concluzia că dacă un neevreu cere să fie trecut la iudaism, el face acest lucru pentru că vrea într-adevăr să fie evreu şi nu din alte motive sau pentru a obţine drepturi suplimentare. Deci, este obligatoriu a se discuta cu candidatul la prozelitism în mod serios, pentru a se verifica dacă el este de acord să îndeplinească obligaţiile cerute de Tora (Rabinul I. Unterman: Tora şe-ba-al pe, 32).













Importanţa respectării celor scrise în Tora
de către prozelit

Se pune întrebarea: ce importanţă are respectarea prescripţiilor Torei de către un prozelit şi care este nirma halahică referitoare la prozelitul care a încetat să respecte prescripţiile Torei?
Noţiunea de prozelitism (sau un concept aemănător) nu există la nici un alt popor din lume. Un român care pleacă în America rămâne român.Lucrurile nu stau aşa în privinţa celor deveniţi prozeliţi la iudaism. Un prozelit este considerat evreu în toate privinţele şi din orice punct de vedere, nu numai din punct de vedere al drepturilor civile, ci şi din punctul de vedere al apartenenţei naţionale totale. El aparţine ţării şi poporului evreu. De aceea, principala condiţie a trecerii la iudaism este ca prozelitul să-şi asume respectarea tuturor poruncilor şi legilor Torei poporului evreu. După cum neamul lui Israel (evreii) au devenit popor după Revelaţia Sinaitică prin primirea Torei pe Muntele Sinai, tot aşa şi prozelitul devine evreu după ce a trecut la iudaism în urma declaraţiei acceptării asumării poruncilor Torei în faţa unui tribunal rabinic. De aceea, din punct de vedere halahic, principala problemă care trebuie lămurită de către judecător este de a verifica dacă respectivul candidat este dispus într-adevăr la acest lucru.
Atâta timp cât membrii completului de judecată nu sunt convinşi de sinceritatea scopurilor candiddatului, ei nu-l pot trece la iudaism. Dar dacă, totuşi, membrii completului de judecată al tribunalului rabinic s-au convins de sinceritatea candidatului şi l-au trecut la iudaism,iar după aceea prozelitul a început să neglijeze obligaţiile respectării poruncilor divine, prozelitul este considerat evreu ca toţi ceilalţi evrei, din toate punctele de vedere. Aşa cum evreul nereligios care nu respectă toate poruncile şi legile Torei este evreu, tot aşa şi prozelitul care nu respectă toate poruncile şi legile Torei, este şi el evreu.
Cum este definită însă asumarea obligativităţii respectării poruncilor Torei?
Am menţionat mai sus că nimeni nu poate fi acceptat drept prozelit atâta timp cât nu acceptă să-şi asume răspunderea obligativităţii respectării poruncilor Torei, declarând că el le va respecta. Cu toate acestea, nu este nevoie de a-l învăţa toate amănuntele normelor halahice, ci doar lucrurile principale. Se începe cu ideea credinţei în Dumnezeu Unicul (monoteismul), explicându-i-se interdicţia de a crede în zei păgâni (politeismul). După aceea, în continuare, i se explică poruncile divine referitoare la relaţiile cu alţi oameni (semenii săi), precum şi bazele halahice referitoare la respectarea Şabatului, purităţii familiei, caşrutului.
Dacă un candidat la prozelitism este dispus în mod principial să accepte de a respecta poruncile Torei şi dacă acest lucru este evident pentru membrii completului de judecată al tribunalului rabinic, respectivul candidat la prozelitism trebuie acceptat ca prozelit.


Trecerea la iudaism a minorilor

Cum poate trece la iudaism un minor?
În conformitate cu normele halahice, un copil mic poate fi trecut la iudaism, însă există o problemă în acest sens, deoarece un minor nu poate afirma o părere proprie matură – în cazul nostru că vrea să fie evreu, să îndeplinească poruncile Torei şi să trăiască în conformitate cu legile ei. Chiar dacă va declara în faţa tribunalului rabinic faptul că vrea să treacă la iudaism, declaraţia lui nu are valoare juridică pentru că este minor.
Dacă este aşa, pe ce bază poate fi convertit la iudaism un minor?
Răspunsul la aceată întrebare este că întrucât ştim că a fi evreu este un drept, o onoare şi o cinste, treibunalul rabinic are dreptul să-l treacă la iudaism pe minorul respectiv. Deci, băieţi sub 13 ani şi fete sub 12 ani – care conform normelor halahice, nu au, nu exprimă şi nu afirmă o părere proprie – pot fi trecuţi la iudaism pe baza părerii membrilor completului de judecată al treibunalului rabini, aceştia stabilind în mod principial că este bine pentru minorul respectiv să fie evreu şi hotărând în consecinţă de a i se acorda acest drept şi această onoare trecându-l la iudaism.
Bineînţeles că nici un tribunal rabinic nu va căuta copii neevrei pentru a-i trece la iudaism: principiul este opus, un candidat la prozelitism poate fi trecut la iudaism numai dacă exprimă o dorinţă sinceră şi fierbinte şi o voinşp puternică în acest sens. Acest principiu este valabil şi în privinţa minorilor.
Un minor poate fi trecut la iudaism numai dacă el sau membrii familiei sale îşi exprimă dorinţa în acets sens. Dorinţa poate fi exprimată de părinţii minorului care ei înşişi trec la iudaism şi vor ca şi copiii lor să îmbrăţişeze această religie odată cu ei.
Nu numai părinţii biologici ai copilului îşi pot exprima dorinţa asupra trecerii sale la iudaism, ci şi părinţii săi adoptivi. Este cazul perechilor evreieşti care au adoptat copii neevrei.
O pereche în această situaţie se poate prezenta în faţa tribunalului rabinic solicitând trecerea la iudaism a copilului lor adoptat. Întrucât părinţii adoptivi sunt epitropii şi tutorii copilului adoptat de ei, este evident că acesta este interesat să îndeplinească dorinţa lor.
De asemenea, un minor care vrea să treacă la iudaism se poate adresa el însuşi tribunalului rabinic în mod direct, exprimându-şi această dorinţă. Tribunalul rabinic poate hotărî asupra trecerii lui la iudaism. Acestea sunt însă cazuri foarte rare, deoarece foarte rar pot apare copii care să dorească fierbinte de a fi evrei dintr-o dată şi din proprie iniţiativă – şi să reuşească să convingă tribunalul rabinic de acest lucru. În asemenea situaţie este posibil ca tribunalul rabinic să aştepte pronunţarea hotărârii sale până la data când minorul respectiv va împlini vârsta de 13 ani, respectiv până la majoratul său, din punct de vedere halahic - "Bar-miţva".
Trebuie amintit încă un amănunt important.
Trecerea la iudaism a unui minor (care nu a ajuns la vârsta majoratului din punct de vedere halahic) nu este definitivă. Dacă respectivul băiat (la împlinirea vârstei de 13 ani) sau respectiva fată (la împlinirea vârstei de 12 ani) va declara că nu vrea să fie evreu (sau evreică) trecerea sa la iudaism în calitate de minor va fi anulată. Dacă însă a împlinit deja o poruncă divină specifică poporului evreu – de exemplu punerera de Tefilin (filacterii de rugăciune), în cazul unui băiat devenit "bar-miţva", deci în vârstă de 13 ani – respectivul prozelit minor este deja evreu din toate punctele de vedere şi nu va putea renunţa la iudaism niciodată.

Comportarea faţă de un prozelit

O întrebare importantă este cea asupra comportării noastre, ca evrei, faţă de un prozelit, asupra modului în care trebuie să-l tratăm.
Deci, cum trebuie tratat un prozelit de către evreii în mijlocul cărora trăieşte?
Răspunsul este că prozelitul este evreu din toate punctele de vedere. În plus, trebuie să fim atenţi faţă de prozelit şi să-l respectăm şi mai mult decât pe un evreu născut evreu, luând în consideraţie greutăţile imense pe care le-a întâmpinat acest om. El şi-a părăsit poporul şi patria şi s-a alăturat poporului evreu, popor cu o istorie multimilenară, cu învăţaţi şi înţelepţi, cu o cultură şi o tradiţie veche, popor care nu a fost dispus să-l primească cu uşurinţă. Această trecere împinsă la extrem necesită eforturi sufleteşti uriaşe, precum şi o enormă tărie sufletească. Orice jignire, chiar şi cea mai mică, îi poate zdruncina echilibrul sufletesc şi siguranţa de sine, provocându-i o tristeţe enormă. De aceea, Tora a stabilit norme deosebit de severe în această privinţă, menţionând că evreul care jigneşte un prozelit comite trei păcate, încălcând trei interdicţii.
În primul rând este vorba de prozelit ca evreu obişnuit, interdicţia fiind în acest sens: "Nimeni să nu-şi jignească semenul", respectiv este interzis unui evreu să jignească sau să facă vreun rău altui evreu.
În Tora mai există şi alte două interdicţii suplimentare, speciale, referitoare la cel care ar jigni un prozelit sau i-ar face vreun rău acestuia.
Nerespectarea fiecăreia din aceste două interdicţii este considerată un păcat
În pericopa "Mişpatim" (Legi) din Tora scrie:
"Şi pe străin (respectiv pe prozelit) să nu-l jigneşti şi să nu-l strâmtorezi pentru că străini aţi fost în Ţara Egiptului".
Cea de a doua interdicţie specială referitoare la prozeliţi apare în pericopa "Kedoşim" (Sfinţi) din Tora:
"Şi dacă va locui un străin (respectiv un prozelit) împreună cu tine în ţara voastră, să nu-l jigneşti. Ca pe unul din voi să-l tratezi pe străinul (respectiv pe prozelitul) care locuieşte în mijlocul vostru şi să-l iubeşti ca pe tine însuţi, căci străini aţi fost în Ţara Egiptului. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru".
Deci şi din punct de vedere pozitiv suntem obligaţi să iubim prozelitul prin două porunci divine. Întâi de toate, el trebuie iubit ca evreu. În plus am primit o poruncă specială referitoare la prozelit care ne-a fost transmisă special, în mod imperativ. "Şi să iubiţi străinul" (respectiv prozelitul). Obligaţia de a iubi prozelitul apare logică şi normală, deoarece el a ales să se apropie de poporul evreu şi să i se alăture de bună voie din libera lui voinţă.
Deci, respectul şi dragostea noastră faţă de prozelit sunt duble. Dumnezeu Însuşi iubeşte prozeliţii, după cum scrie în Tora: "Cel care iubeşte străinul (respectiv prozelitul), să-i dea pâine şi cămaşă" (respectiv mâncare şi îmbrăcăminte).
Îndeplinită fie Voinţa lui Dumnezeu de a reuşi ca toţi să iubim şi să apropiem prozeliţii, să-i adoptăm cu căldură şi să le arătăm caracterul unic, ales, al poporului evreu.

Problema relaţiilor prozelitului cu părinţii săi biologici

O întrebare primită recent se referă la relaţiile unui prozelit cu părinţii săi biologici.
Cum trebuie să se comporte un prozelit în chestiunea respectării părinţilor săi biologici rămaşi creştini, musulmani sau de altă religie, respectiv neevrei? Oare prozelitul este obligat să-i respecte?
Pentru a răspunde la această întrebare, mă voi referi la părerea lui Rambam (Rabi Moşe ben Maimon, sau Maimonide). El afirmă (în cartea "Yad Hazaka" 5.11) că prozelitului îi este interzis să-l înjure, să-l bată, să-l defăimeze pe tatăl său de altă religie. În continuare, Rambam afirmă, că prozelitul trebuie să se comporte "cu o anumită puţină cinstire" faţă de tatăl său.
Spre deosebire de Rambam, în cartea "Şulhan Aruh" (codul de legi al iudaismului) scrie că prozelitul "nu trebuie să se comporte cu cinstire faţă de el" (respectiv faţă de tatăl său). Învăţaţii noştri afirmă că nu este nici o deosebire între cele scrise în "Şulhan Aruh" şi cele scrise de Rambam, pentru că afirmaţia lui Rambam ("să se comporte cu o anumită puţină cinstire") nu înseamnă norma halahică a respectului faţă de părinţi, deoarece părinţii biologici ai prozelitului nu mai sunt consideraţi părinţii săi din momentul în care el s-a convertit la iudaism, ci este vorba de norma halahică a "recunoştinţei pentru un bine" care i-a fost făcut. Deci, prozelitul trebuie să fie recunoscător părinţilor săi biologici pentru binele pe care aceştia i l-au făcut, respectiv pentru însuşi faptul că l-au adus pe lume. În consecinţă, ceea ce scrie în "Şulhan Aruh", că prozelitul "nu trebuie să se comporte cu cinstire faţă de el" (respectiv faţă de tatăl lui biologic), înseamnă că nu trebuie să-l respecte conform comandamentului biblic de a-şi respecta tatăl şi mama, ci din obligaţia halahică de a fi recunoscător pentru binele care i l-au făcut părinţii săi biologici în viaţă. De aceea, el trebuie să-şi respecte părinţii biologici. Deci, prozelitul nu va intra în dilemă în chestiunea comandamentului biblic: "Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta". Ambele păreri ajung la aceeaşi concluzie.
În consecinţă, după părerea mea este interzis prozelitului să-şi viziteze părinţii în mod regulat pentru a nu se reîntoarce la credinţa lor, dar îi este permis să-i viziteze, din când în când, pentru a nu fi considerat nerecunoscător pentru binele pe care aceştia i l-au făcut că l-au adus pe lume, au fost buni cu el, l-au crescut şi l-au educat până la data la care a trecut la iudaism devenind evreu.










Deţinerea unei funcţii publice reprezentative
în comunitate de către un evreu căsătorit civil
cu o neevreică

Se pune întrebarea dacă, din punct de vedere halahic, este permis a se numi un evreu căsătorit civil cu o neevreică (respectiv cu o creştină) Într-o funcţie publică reprezentativă în comunitate.
Repet, este vorba de un evreu căsătorit civil cu o neevreică, împreună cu care locuieşte şi cu care are copii care nu sunt consideraţi evrei din punct de vedere al legilor Torei.
Ca răspuns la această întrebare, menţionez că este interzis categoric de a numi un evreu căsătorit civil cu o neevreică într-o funcţie publică de conducere, precum şi într-o funcţie reprezentativă sau administrativă centrală a comunităţii evreieşti.
Este cunoscut faptul că în câteva oraşe din lume au fost cazuri în care evrei cinstiţi, onorabili, au renunţat la funcţii publice şi şi-au dat demisia din funcţie, atunci când unul din fiii lor s-a căsătorit cu o neevreică. De-a lungul generaţiilor, în comunităţile evreieşti s-a avut în vedere faptul de a nu se acorda o funcţie publică de conducere unui evreu care se comportă într-o formă contrară normelor fundamentale ale religiei şi tradiţiei iudaice.
Este cunoscut faptul că, în conformitate cu principiile Torei noastre sfinte, nu este păcat mai grav şi mai periculos pentru existenţa poporului evreu decât căsătoria unui evreu cu o neevreică, deoarece pe această cale respectivul întrerupe existenţa viitoare a poporului evreu, lanţul de aur al existenţei acestuia. Copiii născuţi de o neevreică sunt neevrei din punct de vedere al Halahei, chiar dacă vor trece la iudaism, ei nu vor aparţine tatălui lor, nu vor fi consideraţi urmaşii săi. Din punctul de vedere al normelor halahice se consideră că nu este nici o legătură între copiii unei femei neevreice şi tatăl lor biologic evreu, chiar dacă aceştia vor trece ulterior la iudaism. Ei nu vor continua lan-ul de apartenenţă la iudaism din generaţii, căruia îi aparţine tatăl lor, dar pe care el l-a întrerupt, ci vor începe un nou lanţ de apartenenţă la poporul evreu.
În cartea "Şulhan Aruh" (codul de legi al iudaismului), partea "Orah Haim" (Modul de viaţă), capitolul 306, paragraful 14, scrie că dacă i s-a comunicat unui evreu că fiica sa a fost scoasă din casă pentru a fi trecută la altă religie, şi este pe cale de a trece la altă religie, el are voie să încalce normele halahice asupra respectării Şabatului (respectiv ale zilei de sâmbătă) şi să călătorească de Şabat spre acel loc pentru o salva de această conversiune benevolă sau forţată.
Acesta este unul dintre cazuri, dintre toate păcatele făcute de un evreu, în care alt evreu are dreptul de a interveni încălcând sfinţenia Şabatului pentru a-l salva. Acest lucru este permis, pentru că dacă fiica unui evreu trece la altă religie, ea este eliminată din rândul poporului evreu, lucru deosebit de grav. Cu atât mai mult, un evreu care se căsătoreşte cu o neevreică, se rupe el însuşi de poporul evreu, deoarece copiii rezultaţi din această căsătorie nu sunt evrei.
Toate aceste explicaţii sunt din punct de vedere al normelor halahice. Din alt punct de vedere, poate fi înţeles pericolul influenţei negative distructive a exemplului personal asupra tineretului evreu, pe care o are numirea unui evreu căsătorit cu o neevreică într-o funcţie de conducere în comunitatea evreiască. De multe ori tineretul este insuficient cunoscător al normelor şi legilor iudaice iar un asemenea caz îl poate duce (Doamne fereşte!) spre căi greşite, spre abatere de la drumul iudaismului.
Articolul de faţă este răspunsul la o întrebare care mi-a fost adresată de un grup de membri ai unei comunităţi în această situaţie, pe care prefer să nu o menţionez.
Sunt sigur că, după lectura articolului, membrii acestei comunităţi – chiar şi cei care nu respectă prescripţiile religioase – vor înţelege situaţia şi vor fi de acord cu înlocuirea respectivului evreu, căsătorit cu o neevreică, din funcţia de conducere pe care acesta o ocupă. De asemenea, sunt convins că în viitor, bineînţeles, că nu vor mai numi persoane aflate în această situaţie, în funcţii de răspundere publică la comunităţi, ci vor alege evrei cinstiţi şi mândri, potriviţi să conducă o obşte evreiască.



Anularea trecerii la iudaism este posibilă?

Exită cazuri de prozeliţi care au trecut la iudaism conform tuturor normelor halahice, dar continuă să nu respecte unele prescripţii importante precum Şabatul şi altele. Oare faptul că nu respectă prescipţiile religioase ar putea eventual demonstra că aceşti oameni au înşelat tribunalul rabinic care i-a trecut la iudaism? Oare trecerea lor la iudaism rămâne valabilă, iar ei continuă să fir consideraţi evrei?
A. Trecerea la iudaism a unui prozelit nu poate fi anulată în cazul în care a fost făcută în faţa unui tribunal rabinic ortodox, chiar dacă respectivul candidat la prozelitism nu a fost complet sincer în faţa tribunalului rabinic respectiv şi nu şi-a asumat obligaţia de a respecta toate poruncile Torei cu stricteţe, atâta timp cât acesta vrea din tot sufletul să fie evreu şi să aparţină poporului evreu, fapt fără de care trecera la iudaism nu este valabilă.
B. Aceste lucruri sunt afirmate însă în mod retroactiv. Dintr-un început este interzis a trece pe cineva la iudaism dacă respectivul sau respectiva nu-şi asumă obligaţia de a îndeplini toate comadamentele religioase divine.

Locul unui evreu căsătorit cu o neevreică
în viaţa religioasă

Poate un evreu care trăieşte cu o neevreică (şi estecăsătorit civil cu ea), să participe la rugăciune şi să fie considerat unul dintre cei 10 evrei obligatoriu necesari de a prezent într-un quorum de rugăciune ("minian")? Sau într-un quorum ("minian") de 7 evrei necesari în mod obligatoriu pentru citirea Torei?
Dintr-un început menţionez, că din punct de vedere al normelor halahice nu este nici o deosebire între un evreu care trăieşte în concubinaj cu o neevreică şi un evreu căsătorit civil cu o neevreică, deoarece căsătoria civilă este considerată ca fiind lipsită de sfinţenie şi nerecunosacută. Trebuie să subliniez, că faptul în sine este un act deosebit de grav. Rambam (Rabi Moşe ben Maimon, sau Maimonide) s-a referit la acest fapt, în lucrarea "Yad Hazaka", partea "Isurey Biah", capitolul 12, paragrafele 6-8.
Cu toate acestea, marii rabini învăţaţi în Tora au hotărât şi legiferat că nu se poate interzice unui evreu în această situaţie de a se alătura unui quorum ("minian") de rugăciune. În privinţa chemării la Tora, pentru citirea pericopei sătămânale de Şabat (act considerat în iudaism ca o "înălţare"), există păreri care acordă mai multă gravitate faptului, respectivul putând fi chemat pentru o asemenea "înălţare" la citirea Torei numai după alţi 7 credincioşi evrei, adăugându-se o chemare suplimentară la Tora în acest scop sau fiind chemat ca "maftir", respectiv la încheierea citirii pericopei sătămânii şi de citirea "haftarei", respectiv a unui fragment din una dintre Cărţile Profeţilor care reia ideile din pericopă şi apare ca un rezumat al acesteia. Nu există nici un argument care să interzică invitarea unui evreu căsătorit civil cu o neevreică de a deschide Chivotul Sfânt, (respectiv dulapul în care se află Sulurile de Tora), de a ridica sau răsuci Sulul de Tora, după lectura pericopei. Oricum, el nu trebuie pus să conducă rugăciunea, să facă rugăciunea în numele publicului în calitate se "şaliah ţibur", respectiv "hazan" sau "cantor".
Aceste norme sunt menţionate în cartea "Şulhan Aruh", partea Orah Haim, 53.

Aspecte halahice ale adoptării unui copil neevreu
de către o familie evreiască

O familie israeliană a hotărât să adopte un copil neevreu din România şi a cerut sfatul ca şi observaţii halahice în acest sens cu întrebarea dacă nu greşesc văzând acest lucru ca pe o faptă bună şi demnă, ca pe unact de binefacere?
În chestiunea întrebării dacă este cazul să fie adoptat un copil neevreu şi dacă acest lucru include un act de binefacere, faptul în sine depinde de copilul respectiv, de părinţii săi biologici neevrei şi de condiţiile adopţiunii.
A. În cazul unui copil mic care nu-şi dă seama de nimic, nu ştie ce se petrece în jurul lui şi nu poate exprima o părere proprie, respectiv un copil sub vârsta de 6 ani, ai cărui părinţi biologici neevrei nu sunt de acord cu trecerea sa la iudaism, adopţiunea lui nu trebuie iniţiată dintru început.
B. În cazul unui copil care deja înţelege ce se petrece în jurul lui şi are o părere proprie a sa, respectiv al unui copil care a depăşit vârsta de 6 ani şi care se interesează de Israel în mod special, iar părinţii săi biologici neevrei îşi exprimă dorinţa de a-l da unei familii israeliene care va voi să-l treacă la iudaism, tribunalul rabinic îl va trece la iudaism pe baza acordului lor. De aceea, cel care îl adoptă şi îl creşte face un act de binefacere deosebit de mare. După cum scrie în Talmud (Tratatul Ketubot 50,1), "fericiţi sunt cei care respectă cu stricteţe comandamentul de a face dreptate oricând". Această frază se referă la cel care adoptă un copil orfan sau o copilă orfană, îl (sau o) aduce în casa sa şi îl (sau o) ajută ulterior să se căsătorească.
C. În condiţii grele, de exemplu în cazul unui copil găsit care ar putea să moară dacă nu va fi adoptat sau îngrijit, sau în orice altă situaţie care ar putea provoca o tragedie, trebuie acţionat pentru a preveni o agravare a faptului, dar copilul nu trebuie obligat să treacă la iudaism, deşi nu există nici o interdicţie în acest sens.

Sursa Fundatia pentru dezvoltarea iudaismului roman pe numele Rabin Wasserman