Pocăinţă / Teşuvah: explicaţia comentată a literelor

Pocăinţă / Teşuvah: explicaţia comentată a literelor

Rambam (Maimonide sau Rabi Moşe ben Maimon) în cartea sa „Halahot Teşuva” (Normele halahice ale pocăinţei), capitolul 85, paragraful 3, defineşte conţinutul pocăinţei. Păcătosul trebuie să-şi lase deoparte păcatul, să-l părăsească definitiv, să-l şteargă din gândurile sale şi să hotărască din tot puterea sufletului şi inimii să nu mai facă acest păcat, aşa cum este scris: „Păcătosul îşi va schimba calea” – şi va recunoaşte şi va părăsi spiritul rău.
Pocăinţa este un act conştient, individual. Fiecare om îşi are calea sa proprie de a se pocăi. Cu toate acestea, este evident că prezenţa elementelor menţionate mai sus este obligatorie în fiecare caz. Se spune că rabinul Meşulam Zusia din Annapol, unul dintre drepţii („ţadikim”) binecunoscuţi în hasidism, ar fi afirmat odată în luna Elul că este adevărat că aceasta este o perioadă potrivită pentru pocăinţă. Dar, întrucât nu avem posibilitatea de a ajunge la o pocăinţă completă, trebuie să ne străduim ca cel puţin să ne îndeplinim poruncile la care fac aluzie literele cuvântului „Teşuvah” – şi poate că ne vom îndeplini obligaţia pe această cale. Iată prezentarea şi comentarea afirmaţiilor sale, bazate pe literele cuvântului Teşuvah.



„Haftara” înseamnă fragmente din Cărţile Profeţilor citite de Şabat (sâmbătă dimineaţa) la încheierea pericopei din Tora a săptămânii.
Două dintre „haftarot” au denumit Şabatul în care sunt citite, incluzând în denumirea lor şi cuvântul „Şabat”. Este vorba de „Şabat Nahamu” (sâmbăta consolării) şi de „Şabat Teşuvah” (sâmbăta pocăinţei).
„Şabat Teşuvah” este denumit astfel din cauza importanţei sale, deoarece Dumnezeu Însuşi l-a făcut să fie special „ca să îndrepte pe cei greşiţi şi păcătoşi din calea lor” (Psalmi 28,40).
Rambam (Maimonide sau Rabi Moşe ben Maimon) în cartea sa „Halahot Teşuva” (Normele halahice ale pocăinţei), capitolul 85, paragraful 3, defineşte conţinutul pocăinţei. Păcătosul trebuie să-şi lase deoparte păcatul, să-l părăsească definitiv, să-l şteargă din gândurile sale şi să hotărască din tot puterea sufletului şi inimii să nu mai facă acest păcat, aşa cum este scris: „Păcătosul îşi va schimba calea” – şi va recunoaşte şi va părăsi spiritul rău.
Pocăinţa este un act conştient, individual. Fiecare om îşi are calea sa proprie de a se pocăi. Cu toate acestea, este evident că prezenţa elementelor menţionate mai sus este obligatorie în fiecare caz. Se spune că rabinul Meşulam Zusia din Annapol, unul dintre drepţii („ţadikim”) binecunoscuţi în hasidism, ar fi afirmat odată în luna Elul că este adevărat că aceasta este o perioadă potrivită pentru pocăinţă. Dar, întrucât nu avem posibilitatea de a ajunge la o pocăinţă completă, trebuie să ne străduim ca cel puţin să ne îndeplinim poruncile la care fac aluzie literele cuvântului „Teşuvah” – şi poate că ne vom îndeplini obligaţia pe această cale. Iată prezentarea şi comentarea afirmaţiilor sale, bazate pe literele cuvântului Teşuvah.


Tav
Mai întâi litera – „tav”. Cu ea începe cuvântul Teşuvah. Ea este prima literă a adjectivului ebraic TAMIM, în traducere: integru, cinstit, drept, modest, ca şi a substantivului ebraic „tmimut”, în traducere: integritate, dreptate, modestie.
„Fii cinstit cu Domnul Dumnezeul tău” (Devarim / Deuteronomul 18,13)
Măreţia poporului israelit constă în integritate morală şi simplicitate. Se afirmă că „Tora dată de Dumnezeu, învăţătura dreaptă a Domnului Dumnezeu, redă sufletul”. Tora l-a menţionat cu laudă pe patriarhul Iacov, părintele poporului nostru, ca pe un „om integru şi aşezat”, însuşiri care reprezintă un grad important privind înălţarea în viaţă a evreului. Nu este întâmplător că termenul „Im Elokheka” (cu Dumnezeul tău) este menţionat numai referitor la două chestiuni: integritatea („integru fi cu Domnul Dumnezeul tău”) – şi modestia („să fi modest cu Domnul Dumnezeul tău”).
Înţelepţii noştri explică faptul prin aceea că în ambele cazuri pot exista şi aparenţe acoperindu-se ochii oamenilor. De aceea expresia: „Cu Dumnezeul tău” nu este văzut cu ochii, ci este ascuns privirii, dar devotat inimii şi sufletului.
Regretabil este faptul că viaţa este complet diferită în societatea modernă, chiar opusă acestor principii. Etalarea, zgomotul, înşelătoria şi falsul ne urmăresc din toate direcţiile. Revenirea la modul de viaţă evreiesc bazat pe cinste şi modestie ne va însănătoşi trupul şi sufletul.
În acest context sunt potrivite cuvintele autorului cărţii „Hefeţ Haim”. După părerea sa, orice lucru făcut cu zgomot şi paradă este în pericol, exemplu fiind primele table ale Legii. Minciuna şi falsul au nevoie de reclamă zgomotoasă. Spre deosebire de ele, adevărul şi înţelepciunea nu necasită asemenea reclamă.

Şin
Litera „şin” este a doua literă a cuvântului ebraic Teşuvah. Ea este prima literă a verbului ebraic „şave”, în traducere unul dintre sensuri fiind: a imagina, a reprezenta, a vedea pe cineva. „Totdeauna l-am văzut pe Dumnezeu în faţa mea” (Psalmi 16,8). Ha-Ra-Ma (rabinul Moşe Iserles) afirmă în comentariul său la primul paragraf din „Şulhan Aruh” (codul halahic de legi ale iudaismului) că aceasta este o lege fundamentală în iudaism.
Acest punct reprezintă baza înfrânării agoismului existent la fiecare om.
Cărţile de morală din cadrul literaturii moraliste ebraice explică fraza: „Eu mă aflu între Dumnezeu şi voi” (Devarim/ Deuteronom 5,5).
Termenul „eu” apare în acest caz în limba ebraică sub forma „anokhy”. Acest termen indică egoul individual, amintind de termenii ebraici „Ha-any” şi „Ha-anokhyut” frizând egoismul. Deci apare că „Eu”, „eul”, „egoul” meu se află între Dumnezeu şi oameni.
Pentru a evita acest lucru, cărţile de morală iudaică recomandă fiecărui om să se gândească la faptul că Dumnezeu se află în faţa lui oricând şi oriunde – şi că îi vede şi îi cercetează faptele îndeaproape. Orice pas greşit, orice caz de decădere morală, începe de la un aspect mărunt pe care cineva îl consideră dependent numai de el însuşi, fiindcă nu-l vede nimeni şi, prin urmare, este liber să facă orice vrea. Fără să aibă frică de Dumnezeu, respectivul om comite păcate faţă de alţi oameni.
Dacă nu se va gândi şi nu va lua în consideraţie ceea ce este scris: „ochiul vede şi urechea aude iar toate faptele tale sunt î scrise în carte” – nici o forţă nu-l va opri. Societatea pervertită, precum şi teama de reacţiile acesteia, pot corupe orice om determinându-l să se comporte altfel decât îi dictează propria lui conştiinţă. La aceasta s-a referit rabinul Moşe Iserles atunci când a afirmat că cineva „nu trebuie să se ruşineze de oamenii care îşi bat joc de el din cauze credinţei şi rugăciunii sale către Dumnezeu”.

Vav
Cea de a treia literă a cuvântului „Teşuvah” este „vav”. Ea este prima literă a cuvântului compus ebraic (format dintr-o conjuncţie şi un verb) „weahavta”, în traducere „şi ai iubit”. Aflat la timpul trecut, verbul are totuşi sens de timp prezent: „şi să iubeşti”.
„Şi să iubeşti pe semenul tău ca pe tine însuţi” (Vayikra/Leviticul 19,18).
Această propoziţie apare în Tora de trei ori. Prima oară apare în forma simplă, clară, care nu necesită explicaţii. A doua oară ea este destinată sublinierii obligaţiei dragostei faţă de străinul care trăieşte în mijlocul poporului evreu. A treia oară este o aluzie la dragostea faţă de Creatorul Lumii. Este corect şi potrivit ca oamenii să îndeplinească aceste porunci. Nu este un secret că există chiar evrei religioşi care nu reuşesc să îndeplinească preceptul important al dragostei faţă de poporul lui Israel.

Bet
Cea de a patra literă a cuvântului ebraic „Teşuvah” (Teşubah”) este „bet”. Ea este prima literă a expresiei ebraice „be-kol”, cuvânt compus dintr-o prepoziţie şi un adjectiv nehotărât, în traducere: „în fiecare”, „pe toate”. „Pe toate căile tale să Îl cunoşti, să te gândeşti la El şi El îi va îndrepta căile” (Mişlei/Proverbele 3,6). Fiecare om trece uneori prin perioade grele, de criză sufletească şi de ademenire. Fiecare om poate păcătui. „Nu există pe lume un om drept care să facă numai fapte bune şi să nu păcătuiască”. Cel mai important lucru este ca fiecare om să ştie chiar şi în clipa comiterii păcatului, că există un Conducător al lumii şi că va trebui să dea socoteală pentru faptele sale în faţa Lui.
În legătură cu fraza de mai sus, înţelepţii noştri au afirmat că fiecare om trebuie să-L cunoască pe Dumnezeu: „Să-L cunoşti pe Dumnezeu, să ştii să faci fapte pe căile tresate de El – şi vei reuşi”. Ideea este profundă. Greşeşte cel care crede că Dumnezeu îi va permite totul, înaintea tuturor, mai mult decât tuturor celolalţi oameni.

Hei
Ultima literă a cuvântului ebraic „Teşuvah” este „hei”. Ea este prima literă a substantivului ebraic „hakhanah”, în traducere „pregătire” – şi a verbului ebraic „hakhon”, la modul infinitiv în traducere „pregăteşte-te”. „Pregăteşte-te Israele să-L întâmpini pe Dumnezeul tău” (Amos 4,12). Totul depinde de pregătire. Şabat, sărbători, rugăciune – pregătirea pentru îndeplinirea unei porunci divine este la fel de importantă ca însăşi îndeplinirea poruncii (Talmud, Tratatul Avot 84,16). Se pare că drumul care duce spre lumea viitoare este pe lumea aceasta, prin pergătire. Cine şi-a pregătit cele necesare mesei de Şabat, va avea ce mânca de Şabat. Una dintre racilele, relele şi bolile epocii noastre este lipsa pregătirii.
„Avraham i-a dat lui Iţhak tot ceea ce avea” (Bereşit/ Geneza 24,8). Avraham a transmis însuşirile sale distinse şi credinţa sa în Dumnezeu fiului său. Astăzi, când tatăl copiilor este în postura de „ sărman care nu are nimic”, de unde va primi darul sufletesc generaţia nouă?
Cunoaştem povestirea venirii lui Rabi Israel Baal Şem Tov de la târg. Călătoira a durat câteva zile. Când s-a întors acasă, soţia şi copiii l-au întrebat ce a adus de la târg. El a răspuns că este îngrijorat pentru ceea ce va fi întrebat de Dumnezeu ce a adus cu el din lumea aceasta, atunci când va ajunge în lumea cealaltă. Aceasta deoarece târgul este o pildă pentru târgul vieţii, care durează 70-80 de ani, şi este scris: „Pregăteşte-te Israele să-L întâmpini pe Dumnezeul tău”.


Trebuie să realizăm o corijare fundamentală, conform comentariului la literele cuvântului ebraic Teşuvah.
“Şi pentru toate păcatele, Doamne Dumnezeule al-iertărilor! Iartă-ne, ingăduie-ne, desvinovăţeşte-ne!” (Rugăcinea de Ziua de Ispăşeni)