Pesah (Îndrumar)

Pesah simbol


Înaintea de a vorbi despre pregătirile de sărbătoare pentru Pesah, să căutăm să înţelegem conţinutul acestei sărbători, a noastră şi a întregului popor al lui Israel.
Sărbătoarea de Pesah este denumită şi „Sărbătoarea libertăţii” (Hag Ha-Herut). Aceasta este denumirea ei cea mai răspândită. În această zi, în urmă cu mii de ani, poporul evreu a fost eliberat, a ieşit din robie în libertate. În fiecare generaţie, poporul evreu serbează acest act de mântuire a sa, în curs de 7 zile de Pesah, aşa cum apare în fraza: „Şi să respectaţi Sărbătoarea Azimelor... şi să respectaţi această zi de-a lungul generaţiilor, în vecii vecilor.”

Culmea acestei sărbători este, bineînţeles, noaptea de „Seder” pentru care ne pregătim cu eforturi atât de mari. În această noapte suntem regi, oameni liberi! Prin lectura Hagadei urmărim pas cu pas povestirea înrobirii poporului, participăm la suferinţa sa şi chiar mâncăm „maţa” (pască sau azimă) şi „maror” (rădăcini amare) care simbolizează această suferinţă – şi ne bucurăm de eliberarea din robie, pe care o simbolizăm printr-o masă festivă; bem patru pahare cu vin, care ne bucură inimile şi ne face să ne simţim ca nişte adevăraţi regi.
De sărbătoarea de Pesah, consumul de „hameţ” (pâine dospită şi produse dospite din cereale) este interzis. Ni s-a poruncit să mâncăm „maţa” (pască sau azimă, respectiv pâine nedospită), după cum scrie în Tora: „Nici o pâine dospită să nu mâncaţi în toate aşezările voastre, să mâncaţi „maţot”. Tora ne porunceşte să ne despărţim complet de „Hameţ” prin arderea lui totală şi să aducem acasă „maţot”.
„Hameţul” – pâinea dospită şi alimentele bazate pe cereale şi pâine dospită, simbolizează mândria exagerată, umflarea ego-ului individual, exploatarea tuturor resurselor în acest scop, iar uneori acest lucru este vecin cu lipsa de respect faţă de semeni. Fiecare om este robul propriei sale patimi, a strâmtorii personalităţii sale. Aceasta este obligaţia sa de a ieşi din propria sa patimă, de a ajunge în libertate, de a se deschide faţă de semeni, de a asculta păsurile lor şi de a avea grijă de necesităţile lor, bineînţeles fără a uita de propria sa persoană...
Această libertate este simbolizată de „maţa”, este libertatea care nu va dispare niciodată.
Cu cât ne vom strădui mai mult în pregătirile de sărbătoare – curăţenie şi arderea „hameţului” – cu atât libertatea noastră va fi mai adevărată, mai reală, iar ea va fi înscrisă pentru toate zilele anului, pentru noi şi pentru toţi cei din jurul nostru.

Hag Caşer we-Sameah!





ÎNDRUMĂRI de PESAH
Luna Nisan: Trauma evenimentelor ieşirii evreilor din Egipt şi a minunilor legate de acest eveniment, a determinat denumirea lunii Nisan ca „Fruntea lunilor”. Luna Nisan este luna eliberării şi ieşirii evreilor din lanţurile robiei egiptene.
În zilele noastre începutul lunii este caracterizat de pregătirile de Pesah, sărbătoare care începe în seara de 14 Nisan şi continuă până pe data de 21 Nisan. Pesah este singura sărbătoare ale cărei obiceiuri şi legi sunt legate nu numai de sărbătoarea în sine, ci şi de perioada dinainte şi de după Pesah. De exemplu, hameţul respectiv, tot ce e dospit sau dospeşte care a rămas în proprietatea evreului în perioada sărbătorii, este interzis a fi folosit sau consumat după Pesah dacă nu a fost vândut unui neevreu înainte de Pesah. Eu îmi amintesc din anii când am fost copil la Dorohoi, tata z.ţ.l., de la începutul lunii se ocupa de „kimha de pisha” – făină de copt maţot – azimă. El avea grijă ca fiecare evreu să poată sărbători Pesahul cu toate cele necesare. El ne explica nouă copiilor, că aşa vom putea spune la masa de Seder: Fiecare înfometat este invitat să intre şi să se alăture la prăznuirea Sederului, şi dacă nu vom avea grijă ca această invitaţie să fie reală, nu poate fi un Seder perfect.
Mehirat hameţ: Cauza rezidă, în faptul că, după legile Torei nu este destul interzicerea consumului de hameţ, ci interzicerea ca „hameţul” să se găsească în proprietatea noastră.
Învăţaţii noştri z.l. şi-au pus întrebarea în legătură cu acele persoane care au în proprietatea lor cantităţi mari de „hameţ”, respectiv proprietarii de magazine alimentare. Ce trebuie să facă aceşti oameni, deoarece legea este că persoana care are în proprietatea lui „hameţ” de Pesah chiar dacă nu mănâncă „hameţ”, tot „hameţul” său este interzis după Pesah.
De accea au decis învăţaţii noştri z.l.: pentru ca aceşti oameni să nu aibă pierderi economice, trebuie să vândă „hameţul” unui neevreu şi să-l răscumpere după Pesah.
Cine face vinderea hameţului este rabinul sinagogii, cartierului, oraşului, care după ce a făcut lista de la toţi enoriaşii lui, cu indicaţia locului specific unde şi-au depozitat tot hameţul pe timpul Pesahului, vinde tot hameţul unui neevreu. Neevreul care nu are suma necesară să cumpere tot hameţul după Pesah, anulează afacerea. Astfel evreul nu este stăpân pe hameţul lui pe parcursul Pesahului, deci n-are voie să se atingă de el.
Dacă nu a vândut hameţul sau a uitat să-l vândă, n-are voie să se folosească de el, niciodată.
Agalat keilim – pregătirea şi purificarea vaselor pentru Pesah. Scopul este îndepărtarea oricărei rămăşiţe sau firimituri de hameţ.
În general este indicat ca pe parcursul anilor să fie păstrat un rând special complet de vase, oale, farfurii, pahare numai pentru Pesah.
Totuşi sunt încă multe familii care nu-şi pot permite acest lucru. Atunci aceste familii pot folosi vasele de tot anul, dar ele trebuie să fie pregătite de Pesah după legile rituale. Sunt câteva feluri de pregătire a vaselor prin foc, sau prin apă clocotită. De exemplu vasele care se găsesc în contact cu focul, tot felul de obiecte metalice trebuie trecute prin apă clocotită, vase de sticlă trebuie ţinute în apă timp de 3 zile schimbându-se apa zilnic. Vasele care sunt făcute din două materiale, de exemplu metal şi plastic sau lemn, nu se pot pregăti pentru Pesah.
Sunt multe probleme legate de pregătirea vaselor, fiindcă tehnologia înaintează şi sunt multe aparate şi obiecte casnice tehnice astăzi la dispoziţia gospodinelor. Din această cauză trebuie întrebat un rabin, care ştie care vase se pot purifica şi în ce fel.
Maţa – azima este mâncarea tradiţională de Pesah în locul pâinii dospite interzise cu desăvârşire. Azima se mănâncă în amintirea pâinii care n-a apucat să dospească atunci când evreii au trebuit să se grăbească la ieşirea din Egipt. Este făcută din făină şi apă plămădită doar 18 minute ca să nu dospească. Există şi azima păzită, făcută din făină de grâu şi ţinută sub observaţie de la seceriş. Ezistă o diferenţă între interzicerea consumului de hameţ şi obligaţia consumului de Maţa-azimă. Diferenţa este de perioada de timp a acestor obligaţii. Interzicerea consumului de hameţ este în ţară 7 zile şi în străinătate 8 zile. Obligaţia mâncării azimei păzite este în seara de Seder în ţară şi în două seri de Seder în străinătate. În privinţa celorlalte zile de Pesah se poate mânca azima obişnuită. Cine nu poate mânca azima păzită toată seara de Seder este obligat să mănânce în seara de Seder cel puţin 25 de grame.
Efectuarea controlului asupra resturilor de hameţ. Unul din obiceiurile care s-au păstrat cu stricteţe şi s-au transmis din tată în fiu, este eliminarea hameţului în perioada sărbătorii. Acest fapt slujeşte două interese:
Unul este să amintească în practică ieşirea evreilor din Egipt, care a fost o minune vizibilă de toţi, acea mână întinsă de Dumnezeu. Cel de al doilea interes este să amintim generaţiilor viitoare că părinţii noştri au fost puternici în credinţa şi încrederea în Dumnezeu, cu toate că nu au avut o pregătire morală. Ei nu şi-au luat cu ei mâncare în deşert fiindcă erau siguri că Dumnezeu, care le-a făcut minunea şi i-a scos din Egipt, va avea grijă de ei şi în deşert.
Interzicerea consumului de hameţ, respectiv tot ce e dospit sau dospeşte; hameţul este foarte strict interzis timp de şapte zile în Israel şi opt în România. Nu numai că nu e voie a mânca hameţ, dar nu este voie nici de văzut hameţ, şi de avut vreo plăcere din hameţul evreului, de aceea în ajun de Pesah, după terminarea curăţeniei generale şi efectuarea controlului de hameţ, resturile rămase se ard, şi hameţul închis de mare valoare se vinde unui neevreu printr-un rabin paă după Pesah.
Ca să nu ne complicăm cu nici un fel de probleme în ceea ce priveşte hameţul, Tora ne îndrumă să îndeplinim 3 sarcini:
1. Vânzarea hameţului; 2. Efectuarea controlului de hameţ; 3. Dacă a rămas hameţ neobservat trebuie de spus că el este al nimănui.
Efectuarea controlului de hameţ, se face în seara dinaintea Sederului. După terminarea curăţeniei generale suntem obligaţi să verificăm dacă nu a rămas hameţ în casă, cu toate că am curăţit intensiv casa. Se obişnuieşte să se ascundă de cu zi zece pacheţele cu firimituri de pâine în diferite locuri în casă şi este obligatoriu de găsit toate pacheţelele.
Controlul în sine se face la lumina unei lumânări de ceară. Se controlează toate colţurile şi locurile unde de obicei se găseşte hameţ. Se foloseşte o pană pentru a mătura firimiturile de hameţ pe care le-am găsit. Ele se pun într-o pungă la un loc vizibil. În timpul controlului se obişnuieşte de spus rugăciunea: Tot hameţul care este în proprietatea mea şi nu am reuşit să-l descopăr şi să-l văd, nu are nici o valoare pentru mine şi este în proprietatea altora.
Ceremonia tradiţională în seara de Pesah – se numeşte Seder – ordine, pentru că ceremonialul este o ordine bine definită. În această seară în fiecare casă de evreu împlinim două comandamente divine pe care ni le porunceşte Tora:
1. Mâncarea azimei în această seară, este cel puţin 25 de grame.
2. Povestirea Hagadei, explicarea ei însoţită de cântece şi legende, băutul a 4 pahare de vin, ca simbol al celor 4 denumiri date: v-am eliberat, v-am salvat, izbăvirea, sanctificarea. Maror, hreanul sau alte legume amare sunt consumate ca amintire a vieţii amare din Egipt, povestită şi amintită la masa festivă.
Noi terminăm masa de Seder cu Afikoman, care este jumătate de azimă ascunsă de la începutul cinei ceremoniale până la sfârşitul mesei, când se împarte câte o bucăţică fiecărui partricipant şi nu este voie de gustat nimic după aceea. Este obiceiul să se permită copiilor să fure afikomanul, fără de care nu se poate încheia Sederul. Copiii îl redau contra anumitor promisiuni, dar principalul rol al acestui obicei este de a menţine pe toţi participanţi treji până la sfârşitul sederului.
Cele patru pahare de vin care se beau în timpul mesei de seder reprezintă simbolul celor 4 denumiri date ieşirii din Egipt, ritual care trebuie păstrat. Mai ales în România este important a procura vin caşer în acest scop.
Paharul lui Eliahu. Este obiceiul de a umple un pahar cu vin în plus şi a-l pune pe masa de Seder la dispoziţia profetului Eliahu, care, după credinţa noastră, vizitează în seara de Pesah în fiecare casă de evreu. Imediat după cină şi înainte de continuarea citirii de Hagada se obişnuieşte a deschide uşa profetului nevăzut, în timp ce toţi comesenii se ridică în picioare în onoarea vizitatorului şi se dă citirea versetelor care imploră oprirea căderii mâniei Domnului asupra poporului evreu.
Had-gadia este un cântec în limba arameică care se cântă la sfârşitul mesei de Seder. Conţinutul său este un lanţ de învingători învinşi la rândul lor, învingătorul adevărat fiind Dumnezeu.
PESAH 2006/5766 sărbătorim în acest an miercuri seara pe data de 12/04/06, iar joi 13/04/06, este prima zi de Pesah.Marţi seara pe data de 11/04/06, se face Bedicat Hameţ, iar miercuri la ora 10 se arde Hameţul.

Hag sameah we-caşer !


Pesah simbol
Sărbătoarea de Pesah are un caracter special în rândul sărbătorilor poporului evreu. Noi învăţăm despre acest caracter special al sărbătorii de Pesah din comandamente divine legate de ea, precum jertfa pascală, consumul de „maţa” (pască) şi de „maror” (rădăcini amare), băutul a patru pahare cu vin. Alt comandament divin special care nu există în legătură cu nici o altă sărbătoare, este lectura Hagadei, povestirea conţinutului sărbătorii, după cum scrie în Tora: „Şi ai povestit fiilor în acea zi să spună” (Şemot 13,8).
Prin ieşirea din Egipt, strămoşii noştri şi-au câştigat libertatea, existenţa ca popor liber capabil să-şi aleagă calea vieţii şi să ia asupra sa învăţătura Torei şi comandamentele ei. Strămoşii noştri au câştigat acest lucru nu numai pentru ei înşişi, ci pentru fiii şi urmaşii lor pentru vecie. De aceea Tora a pretins ca sentimentul libertăţii să fie păstrat de poporul evreu, iar fiecare generaţie să-l reînnoiască. În acest sens, Tora a poruncit ca fiecare generaţie a poporului lui Israel să povestească despre ieşirea din Egipt precum şi să considere şi să-şi imagineze că ieşirea din Egipt s-a petrecut în faţa ochilor lor. Iată ce scrie în Hagada: „Oricine povesteşte cât mai mult despre ieşirea din Egipt este lăudat”. O aluzie la aceasta a fost găsită chiar în cuvântul ebraic „Pesah”, care a fost interpretat şi sub forma „pe” (gură), „sah” (povestitor), respectiv că gura a primit porunca de a fi povestitorul eliberării.
Tora prevede în multe locuri din text obligaţia de de a-i învăţa conţinutul ei pe fii şi de a-i educa în direcţia respectării poruncilor divine. În privinţa ieşirii din Egipt faptul este accentuat în mod deosebit. Nu există nici o altă sărbătoare în care educaţia copiilor să ocupe un rol atât de important ca în sărbătorea de Pesah. „Şi ai povestit fiilor tăi”, ”Şi dacă fiul tău te va întreba să-i răspunzi”.
Înţelepţii noştri au stabilit diferite reguli pentru a-i face pe copii să participe la lectura Hagadei. În Talmud (Tratatul Pesahim, 109) se povesteşte că Rabi Akiva obişnuia să împartă nuci copiilor în seara de Pesah pentru ca aceştia să nu adoarmă şi să poată participa la „Seder”. Rambam (Rabi Moşe ben Maimon, sau Maimonide) a scris: „Trebuie să facem ceva deosebit în această organizare a desfăşurării serii, pentru ca fiii să vadă această diferenţă de celelalte seri şi să întrebe „de ce e deosebită această seară?” (Halahot Hameţ -Maţa, capitolul 7, paragraful 3). În perioadele mai recente s-a extins obiceiul furtului de „maţa” păstrată ca „afikoman” de către copii, pentru a-i face pe aceştia să rămână treji, iar tatăl să le poată povesti despre ieşirea din Egipt şi scopul eliberării. Fiecare părinte are dreptul de a povesti fiului său conform posibilităţilor sale şi puterii de înţelegere a fiului. Hagada serveşte doar ca bază pe care se înalţă povestirea şi explicaţiile tatălui.
Înţelepţii noştri au menţionat patru tipuri de fii care trebuie educaţi. Noi toţi trebuie să răspundem la întrebările lor şi să le povestim despre ieşirea din Egipt. În Hagada scrie: „Tora a vorbit în faţa a patru fii: unul învăţat, unul nelegiuit, unul simplu şi neînvăţat, unul complet necunoscător care nu ştie nici măcar să întrebe”. S-a extins explicaţia că cei patru fii reprezintă o familie formată din patru generaţii, fiecare dintre ei fiind reprezentantul altei generaţii.
Bunicul care are cunoştinţe vaste în Tora, este sincer în credinţa sa. El nu are întrebări, totul îi este clar şi cunoscut. Fiul său, însă, învăţat care a studiat şi alte discipline, este liber-cugetător, necredincios, are întrebări şi vrea să ştie şi să înţeleagă: „Ce reprezintă aceste mărturii, legi şi porunci pe care Dumnezeul nostru vi le-a poruncit?” întreabă el. Învăţatul nu şi-a crescut şi educat fiul pe calea tradiţiei părinteşti, ci l-a lăsat să-şi adune cunoştinţe în alte domenii din afara Torei. Fiul s-a rupt de tradiţia lui Israel. Autorul Hagadei îl numeşte „raşa” (nelegiuit). Pentru el, seara de „Seder” aparţine generaţiilor trecute. El nu organizează o masă de „Seder” în prima seară de Pesah. Întrebarea sa este a cuiva care nu caută nici un răspuns: „Ce vă trebuie acest ceremonial?”.
Fiul „nelegiuitului” a crescut într-o casă care nu are nimic în comun cu tradiţia. O dată el a fost în vizită la bunicul său, unde a văzut o masă de „Seder” organizată conform tradiţiei şi normelor halahice şi îşi aduce aminte de acea seară. Poate că a văzut o masă festivă şi în casa tatălui său, dar nu a văzut o masă de „Seder” în centrul căreia se află citirea „Hagadei”. Acest „fiu” este denumit „tam” (simplu, necunoscător) de către autorul Hagadei. Întrebarea sa este cea a unui om simplu, necunoscător, neînvăţat: „Ce este asta?”.
Fiul necunoscătorului, al omului simplu, este cel de-al patrulea „fiu” menţionat de Hagada. El nici măcar nu mai ştie să întrebe. Niciodată nu a văzut un „Seder de Pesah” făcut conform tradiţiei şi normelor halahice, nici în casa tatălui său („necunoscătorul”) nici în casa bunicului său („nelegiuitul”). De aceea el nu pune nici o întrebare.
Cum trebuie să ne comportăm faţă de el? Autorul Hagadei spune: „Deschideţi-i gura”. Cel care organizează masa de „Seder” trebuie să deschidă gura şi să-i povestească totul, de la început până la sfârşit. Din păcate, în ultimele generaţii, multe familii au trecut prin prefacerile familiei cu cei patru fii. Fiecare familie şi fiecare casă are povestea ei. Cu toate acestea trebuie să ne întărim pe noi înşine şi să îndeplinim porunca divină de a povesti despre ieşirea din Egipt, de a ne apropia de tradiţia strămoşilor noştri şi de a ne întoarce la ea.
Am mai spus mai înainte că, prin ieşirea din Egipt, strămoşii noştri şi-au câştigat libertatea. Însă de-a lungul mileniilor exilului şi a suferinţei ne pierdusem gustul libertăţii, iar Hagada reflecta numai trecutul glorios şi trezea dorul de eliberare în inimi. Dar odată cu întoarcerea poporului evreu în ţara sa, Hagada a căpătat un sens mai real, mai actual, mai profund, căci ne gândim la libertatea noastră.
Trebuia însă să ştim că numai libertatea politică nu este suficientă poporului pentru a-şi putea duce existenţa cu cinste şi onoare. Aşa cum am văzut în cursul ultimelor generaţii, corupţia şi lăcomia au ajuns să domine existenţa şi viaţa socială. Poporul lui Israel are nevoie de credinţă şi îndreptare morală, pe această cale simţind gustul integral al vieţii de libertate.
Închei această relatare cu binecuvântarea de „Pesah caşer ve¬¬-sameah" pe care o adresez tuturor evreilor.


Denumirea ceremoniei tradiţionale care are loc în fiecare casă de evrei în seara de pesah, cuprinde recitarea Hagadalei, explicarea ei, cîntece şi legende, cele 4 pahare de vin, gustoarea obligatoriei a azimei şi a hrenului şi o masă festivă.
Se numeşte seder- ordine , pentru că ceremonialul are o ordine definită după cum urmează.

KADEIŞ-se face Kiduş.
URHAŢ-spălarea miunilor pentru gustarea legumelor.
CARPAS- se înmoaie legume sau cartofi fierţi în apă sărată şi se gustă după ce se binecuvîntează-rodul pămăntului.
IAHAŢ- se împarte azima mijlocie dintre cele 3 care se află pe masă de seider, una din jumătăţi este învelită şi ascunsă pentru AFIKOMAN.
MAGID- se spune HAGADA.
RAHŢA- spălarea mîinilor cu binecuvîntarea cuvenită.
MOŢII-MAŢA- binecuvăntarea pe azima şi gustoarea ei.
MAROR- binecuvîntarea hreanului sau alte legume amare.
COREH- hrean tras la răzătoare , facem un sandvici cu azima şi rostim în amintirea lui HILEL.
ŞULHAN ARUH- masa copioasă, toţi musafirii mănăncă.
ŢAFUN- se scoate AFICOMANUL din ascunziş, după ce răscumpărăm de la cine la furat ţi se mănăncă.
BAREH- se spune BIRCAT AMAZON.
HALEL- se mulţumeşte lui Dumnezeu de sărbătoare.
NIRŢA- presupunînd că ritualul s-a desfăşurat după datină, mulţumirea este generală.

TERMINĂM CU CĂNTAREA URĂRII-LA ANUL VIITOR ÎN IERUSALIM.